MILURIT 300 mg x 30 Mareste

MILURIT 300 mg x 30

W00243001

Produs nou

Alopurinolul este indicat în reducerea formării uraţilor/acidului uric în situaţiile în care există deja depozite formate de uraţi/acid uric (de exemplu gută, tofi gutoşi, nefrolitiază) sau există un risc clinic predictibil (de exemplu tratamentul unei malignităţi potenţial legată de o nefropatie acută a acidului uric).

Mai multe detalii

Se elibereaza din farmacie pe baza de prescriptie medicala

13,73 lei cu TVA

Adauga la lista dorintelor

  • Indicații

    • Alopurinolul este indicat în reducerea formării uraţilor/acidului uric în situaţiile în care există deja depozite formate de uraţi/acid uric (de exemplu gută, tofi gutoşi, nefrolitiază) sau există un risc clinic predictibil (de exemplu tratamentul unei malignităţi potenţial legată de o nefropatie acută a acidului uric).

      Principalele situaţii clinice în care poate apărea depozitul de uraţi/acid uric sunt:

    • Gută idiopatică;

    • Litiază urică;

    • Nefropatie acută a acidului uric;

    • Boală neoplazică și boală mieloproliferativă cu rată mare de circulație a celulelor, în care nivelele crescute de urați sunt fie spontane fie datorate unei terapii citotoxice;

    • Tulburări ale unor enzime legate de o producţie mărită de uraţi, cum este de exemplu hipoxantin-guanin fosforiboziltransferaza, incluzând sindromul Lesch-Nyhan; glucozo-6-fosfataza incluzând boala stocării de glicogen ; fosforibozilpirofosfat sintetaza, fosforibozilpirofosfat amidotransferaza, adenin fosforiboziltransferaza.

      Alopurinolul este indicat în tratamentul litiazei renale 2,8-dihidroxiadenina (2,8-DHA) relaţionată cu activitatea deficitară a adenin-fosforiboziltransferazei.

      Alopurinolul este indicat în profilaxia urolitiazei şi a formării de calculi de oxalat de calciu, asociate cu hiperuricozurie, atunci când administrarea de fluide, dieta și alte măsuri similare au eșuat.

    Dozaj

    Doze

    Adulţi

    Tratamentul cu alopurinol trebuie inițiat cu doze mici de ex. 100 mg/zi pentru a reduce riscul reacțiilor adverse și doza trebuie crescută doar dacă nivelul uraților serici este nesatisfăcător. În cazul în care funcția renală este deficitară se recomandă precauție suplimentară (vezi Administrarea în insuficiența renală).

    Se recomandă următoarele scheme de dozaj: 100 mg până la 200 mg pe zi în cazuri uşoare,

    300 mg până la 600 mg în cazuri moderat-severe, 700 mg până la 900 mg în cazurile grave.

    Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutății corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg corp/zi.

    Copii și adolescenți (cu vârsta sub 15 ani)

    Doza recomandată este de 10 mg până la 20 mg/kg corp/zi, până la o doză maximă zilnică de 400 mg. Utilizarea la copii este rar indicată, cu excepţia situaţiilor de malignitate (în special în leucemie) şi unele tulburări enzimatice cum este sindromul Lesch-Nyhan.

    Administrarea la vârstnici:

    Având în vedere că nu există date specifice pentru această categorie de pacienţi trebuie utilizate cele mai mici doze care determină nivele satisfăcătoare de urați serici. O atenţie deosebită trebuie acordată la dozele administrate în cazul insuficienţei renale şi situaţiilor de la pct. 4.4 (vezi pct. 4.4).

    Administrarea în insuficienţă renală:

    Având în vedere că alopurinolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi pe cale renală, insuficienţa funcţiei renale poate duce la retenţia medicamentului şi a metaboliţilor săi cu prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică. În cazul unei insuficienţe renale severe, se recomandă administrarea unor doze mai mici de 100 mg pe zi sau administrarea unei doze de 100 mg la un interval mai mare de o zi.

    Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată la un nivel plasmatic de oxipurinol mai mic de 100 micromol/l (15,2 mg/l).

    Alopurinolul şi metaboliţii săi pot fi eliminaţi prin dializă. La pacienţii dializați de 2-3 ori pe săptămână trebuie luată în considerare o schemă de tratament alternativă cu administrarea de 300-400 mg alopurinol imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară.

    La pacienții cu insuficiență renală, adminstrarea concomitentă de alopurinol și diuretice tiazidice trebuie să se facă cu precauție deosebită. Trebuie administrată cea mai mică doză eficace de alopurinol, cu o

    monitorizare atentă a funcției renale (vezi pct. 4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune).

    Administrarea în insuficienţă hepatică

    La pacienții cu insuficiență hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse. Se recomandă efectuarea periodică a testelor de funcţionalitate hepatică la inițierea tratamentului.

    Tratamentul afecțiunilor de circulare mare a uraţilor ex. neoplasm, sindrom Lesch-Nyhan

    Înainte de inițierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de Milurit pentru corectarea hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării pentru a menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinii pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric. Doza de Milurit trebuie să fie la nivelul minim recomandat.

    În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie continuat aşa cum este recomandat în Administrarea în insuficienţă renală.

    Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină sau acid uric care pot complica tabloul clinic (vezi, de asemenea, pct. 4.5 şi 4.8).

    Monitorizare:

    Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de urați şi concentrațiilor urinare de uraţi/acid uric.

    Mod de administrare

    Administrare orală.

    Milurit poate fi administrat în doză unică zilnică după masă. Este în general bine tolerat, mai ales când este administrat după masă. Dacă doza zilnică este mai mare de 300 mg şi apar probleme gastro-intestinale doza zilnică trebuie divizată.

    Contraindicații

    • hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1

    Atenționări

    Sindrom de hipersensibilitate, sindromul Stevens Johnson (SSJ) şi necroliza epidermică toxică (NET)

    La utilizarea Milurit au fost raportate reacții adverse cutanate care pun viața în pericol ca sindromul Stevens- Johnson (SSJ) și necroliza epidermică toxică (NET). Pacienții trebuie informați asupra semnelor și simptomelor și monitorizați cu atenție în cazul reacțiilor cutanate. Cel mai mare risc de apariție a SSJ sau NET este în primele săptămâni de tratament. Tratamentul cu Milurit trebuie întrerupt dacă apar simptome sau semne ale SSJ sau NET (de ex. erupție tranzitorie cutanată progresivă adesea cu vezicule sau leziuni ale mucoaselor). Cel mai mare risc de a prezenta SSJ sau NET este în prima săptămână de tratament. Cele mai bune rezultate în tratarea SSJ sau NET pot fi obţinute în cazul unei diagnosticări precoce şi întreruperii imediate a administrării oricărui medicament suspectat. Întreruperea precoce a tratamentului este asociată cu o prognoză mai bună. Dacă pacientul prezintă SSJ sau NET la utilizarea Milurit, tratamentul cu Milurit nu mai trebuie reînceput niciodată la acest pacient.

    Reacţiile de hipersensibilitate la alopurinol se pot manifesta în moduri diferite, incluzând exantem maculopapular, sindrom de hipersensibilitate (cunoscut de asemenea ca DRESS) şi SSJ/NET. Tratamentul cu alopurinol trebuie IMEDIAT întrerupt dacă apar erupții cutanate tranzitorii sau alte simptome de hipersensibilitate deoarece acestea pot determina reacții de hipersensibilitate grave (incluzând SSJ/NET și DRESS) (vezi pct. 4.8).

    Alela HLA-B*5801

    În cadrul unor studii farmacogenetice retrospective, caz-controlate, alela HLA-B*5801 a fost identificată ca fiind un factor de risc genetic de a dezvolta SSJ/NET la alopurinol (posibil și alte reacții de hipersensibilitate grave) la pacienți chinezi HAN, Thai, coreeni, japonezi și europeni. Până la 20-30% din populația chineză HAN, africani și indieni sunt purtători de alelă HLA-B*5801 în timp ce numai 1-2% din nord europeni, US europeni și japonezi se estimează a fi purtători de alelă HLA-B*5801. Înainte de începerea tratamentului cu alopurinol trebuie luat în considerare efectuarea screening-ului pentru HLA-B*5801 la subgrupele de pacienți la care prevalența acestor alele se presupune a fi ridicată. Dacă testele individuale sunt pozitive tratamentul cu alopurinol nu trebuie inițiat decât dacă nu există altă alternativă terapeutică și beneficiile utilizării depășesc potențialele riscuri. Pacienții care prezintă un test negativ pentru HLA-B*5801 prezintă un risc scăzut de a dezvolta SSJ/NET.

    Diagnosticul clinic de SSJ/NET, și alte reacții de hipersensibilitate stă la baza deciziei terapeutice. Dacă astfel de reacţii apar în oricare moment al tratamentului, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă imediat și definitiv. Utilizarea corticosteroizilor poate fi recomandată pentru tratarea reacțiilor de hipersensibilitate cutanată (vezi pct. Reacții adverse -Tulburări ale sistemului imunitar și Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat).

    Insuficiență renală cronică

    Pacienții cu insuficiență renală cronică și utilizarea concomitentă de diuretice sub tratament cu alopurinol pot prezenta risc crescut de a dezvolta reacții de hipersensibilitate, inclusiv SSJ/NET. Este necesară o monitorizare specială pentru detectarea simptomelor de apariţie a sindromului de hipersensibilitate sau SSJ/NET şi pacientul trebuie informat de necesitatea întreruperii tratamentului imediat ce apar primele simptome (vezi pct. 4.8).

    Insuficiență hepatică sau renală

    Doza de alopurinol trebuie redusă în cazul insuficienţei hepatice sau renale (vezi pct. 4.2). Pacienţii care primesc tratament antihipertensiv sau pentru insuficienţă cardiacă, de exemplu diuretice sau inhibitori ECA pot avea concomitent o insuficienţă renală şi alopurinolul trebuie administrat cu precauţie la această categorie de pacienţi.

    Hiperuricemia asimptomatică în sine nu este în general considerată ca indicaţie terapeutică pentru tratamentul cu alopurinol. Aportul de fluide şi modificarea dietei cu gestionarea cauzei care stă la baza acestui proces pot ameliora această situaţie.

    Atacul acut de gută:

    Tratamentul cu alopurinol nu poate fi iniţiat în timpul unui atac de gută deoarece poate precipita apariţia de noi atacuri.

    În stadiile incipiente ale tratamentului cu Milurit ca medicament uricozuric, acesta poate precipita un atac acut de artrită gutoasă. De aceea se recomandă administrarea profilactică de antiinflamatoare nesteroidiene, sau de colchicină cel puţin 1 lună la inițierea tratamentului. Pentru detalii privind dozele, precauţii şi atenţionări trebuie consultată literatura de specialitate.

    Dacă apare un atac acut de gută în timpul tratamentului cu alopurinol, tratamentul trebuie continuat cu aceleaşi doze, în plus se va administra concomitent un antiinflamator nesteroidian pentru a trata atacul de gută.

    Depozite de xantină:

    În cazul în care formarea uraților este puternic crescută (de exemplu în bolile maligne şi tratamentul lor, sindromul Lesch-Nyhan), concentraţia absolută de xantină în urină poate rareori să crească astfel încât să determine formarea de depozite în ţesuturi la nivelul tractului urinar. Acest risc poate fi micşorat printr-o hidratare adecvată pentru a obţine o diluare optimă a urinii.

    Impactul litiazei renale și al acidului uric:

    Tratamentul adecvat cu Milurit poate conduce la dizolvarea semnificativă a pietrelor renale de acid uric de la nivelul pelvisului, cu posibilitatea de a îndepărta posibilul impact la nivel de ureter.

    Hemocromatoză:

    Acţiunea primară a alopurinolului în tratamentul gutei este de inhibare a enzimei xantin oxidază. Xantin oxidaza poate fi implicată în reducerea şi lichidarea depozitului hepatic de fer. În câteva studii făcute pe rozătoare s-a constatat creşterea depozitului de fer la animalele tratate cu alopurinol în timp ce la altele nu s-a întâmplat acest lucru. În cadrul unui studiu pe 28 voluntari sănătoşi trataţi cu alopurinol nu s-au observat schimbări ale depozitului de fer hepatic. Nu există studii la om care să demonstreze siguranţa administrării alopurinolului la pacienţi cu hemocromatoză. Administrarea alopurinolului la pacienţi cu hemocromatoză sau la rudele apropiate trebuie să se facă cu precauţie.

    Milurit 100 mg conţine lactoză. Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

    Interacțiuni

    6-mercaptopurina şi azatioprina:

    Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină care este inactivată de enzima xantin oxidază. În momentul administrării concomitente a 6-mercaptopurinei şi azotioprinei cu Milurit trebuie administrată un sfert din doza recomandată de 6-mercaptopurină sau azotioprină deoarece este inhibată xantin oxidaza astfel prelungindu-se activitatea acestora.

    Vidarabina (Adenin Arabinozida):

    Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătățire al vidarabinei este crescut în prezenţa alopurinolului. Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie deosebită pentru a recunoaşte efectele toxice.

    Salicilaţii şi agenţii uricozurici:

    Oxipurinolul, metabolitul principal al alopurinolului terapeutic activ, este excretat pe cale renală similar uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică cum este probenecidul sau salicilaţii administraţi în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la scăderea activităţii terapeutice a comprimatelor de Milurit, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată individual.

    Clorpropamida:

    Dacă Milurit este administrat concomitent cu clorpropamida în cazul unei funcţii renale reduse, creşte riscul de prelungire a hipoglicemiei deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la nivelul tubilor renali.

    Anticoagulantele cumarinice:

    S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante la administrarea concomitentă cu alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.

    Fenitoina:

    Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei dar semnificaţia clinică nu este încă cunoscută.

    Teofilina:

    A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de implicarea xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Nivelele teofilinei trebuie monitorizate atunci când se inițiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor.

    Ampicilina/amoxicilina:

    A fost raportată creşterea erupțiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau amoxicilină concomitent cu alopurinol comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această asociere. Cauza acestei interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament alternativ la ampicilină sau amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol.

    Ciclofosfamida, doxorubicina, bleomicina, procarbazina, mecloretamina:

    A fost raportată o consolidare a scăderii funcţiei măduvei osoase la pacienţii cu boli neoplazice (altele decât leucemia) sub tratament cu ciclofosfamidă sau alte medicamente citostatice şi alopurinol. Totuşi în cadrul unor studii controlate cu pacienţi trataţi cu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină şi/sau mecloroetamină (clormetin clorhidrat), alopurinolul nu pare a creşte efectul toxic al acestor medicamente citotoxice.

    Ciclosporina:

    Raportările primite sugerează o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei la tratamentul concomitent cu alopurinol. Trebuie luată în considerare o eventuală creştere a toxicităţii ciclosporinei dacă este administrată concomitent cu alopurinol.

    Didanosina:

    La voluntari sănătoşi şi la pacienţi bolnavi SIDA care utilizează didanosină, Cmax plasmatică a acesteia şi valorile ASC au fost dublate la administrarea concomitentă de alopurinol (300 mg pe zi) fără a influenţa timpul de înjumătăţire. Administrarea concomitentă a acestor două medicamente este în general contraindicată. Dacă administrarea concomitentă este absolut obligatorie este necesară reducerea dozei de didanosină şi monitorizarea strictă a pacientului.

    Inhibitori ai ECA:

    Utilizarea concomitentă cu alopurinol este asociată cu un risc crescut de a dezvolta leucopenie. De aceea, se recomandă precauție.

    S-a raportat o creștere a riscului de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat cu inhibitori ai ECA mai ales în cazul pacienților cu insuficiență renală.

    Diuretice tiazidice:

    S-a raportat o interacțiune între alopurinol și furosemid ceea ce a condus la o creștere a concentrației plasmatice de urați și oxipurinol.

    S-a raportat o creștere a riscului de reacții adverse de sensibilitate la administrarea alopurinolului concomitent cu diuretice, în special tiazidice, mai ales la pacienții cu insuficiență renală.

    Sarcina

    Sarcina

    Nu există probe suficiente privind siguranţa utilizării Milurit la femei gravide, deşi a fost utilizat timp îndelungat aparent fără consecinţe privind starea de sănătate.

    Se utilizează în sarcină doar în cazul în care nu există altă alternativă terapeutică mai sigură și atunci când boala în sine reprezintă un risc pentru mamă sau făt.

    Alăptarea

    Raportările indică faptul că alopurinolul şi oxipurinolul sunt excretaţi în laptele matern. S-a demonstrat existenţa unei concentraţii de 1,4 mg/l alopurinol şi 53,7 mg/l oxipurinol în laptele matern la administrarea de Milurit 300 mg/zi. Totuşi nu există date privind efectele alopurinolului şi ale metaboliţilor săi asupra sugarilor alăptaţi.

    De aceea Milurit nu trebuie administrat în timpul perioadei de alăptare.

    Condus auto

    Deoarece au fost raportate reacţii adverse cum sunt somnolenţă, vertij şi ataxie în timpul tratamentului cu alopurinol, pacienții trebuie să fie precauți înainte de a conduce vehicule, de a folosi utilaje sau de a participa la activități periculoase până când nu există convingerea că alopurinolul nu le afectează abilităţile necesare acestor activităţi.

    Reacții adverse

    Pentru acest medicament nu există documentaţie clinică modernă care să susţină determinarea frecvenţei reacţiilor adverse. Frecvenţa reacţiilor adverse poate varia dependent de doza administrată sau în cazul administrării concomitente cu alte medicamente.

    Categoriile de frecvenţe atribuite reacţiilor adverse sunt bazate pe estimări: pentru majoritatea acestora, nu există date adecvate pentru calculul incidenţei. Reacţiile adverse atribuite alopurinolului au fost raportate rareori sau foarte rar în timpul supravegherii după punerea pe piaţă.

    Clasificarea frecvenţei se bazează pe următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥1/10) ;

    Frecvente (≥1/100 şi <1/10) ;

    Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi ≤1/100) ; Rare (≥1/10000 şi ≤1/1000) ;

    Foarte rare (≤1/10000) ;

    Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

    Reacţiile adverse asociate administrării alopurinolului sunt în general rare şi minore. Incidenţa acestora este mai ridicată în cazul prezenţei insuficienţei renale şi/sau hepatice.

    Tabel 1 Reacții adverse
    Aparate, sisteme și organe Frecvența Reacția adversă
    Infecții și infestări Foarte rare furunculoză
    Tulburări hematologice și limfatice Foarte rare agranulocitoză1, anemie aplastică1, trombocitopenie1, granulocitoză, leucopenie, leucocitoză, eozinofilie și aplazie a celulelor roșii.
    Tulburări ale sistemului imunitar Mai puțin frecvente reacții de hipersensibilitate2
    Foarte rare limfadenopatie angioimunoblastică3
    Tulburări metabolice și de nutriție Foarte rare diabet zaharat, hiperlipidemie
    Tulburări psihice Foarte rare depresie
    Tulburări ale sistemului nervos Foarte rare comă, paralizie, ataxie, neuropatie periferică, parestezii, somnolență, cefalee,
    disgeuzie
    Tulburări oculare Foarte rare cataractă, tulburări vizuale, modificări maculare
    Tulburări acustice și vestibulare Foarte rare vertij
    Tulburări cardiace Foarte rare angină pectorală, bradicardie
    Tulburări vasculare Foarte rare hipertensiune arterială
    Tulburări gastro-intestinale Mai puțin frecvente vărsături4, greață4, diaree
    Foarte rare hematemeză steatoree, stomatită, modificarea colonului recurentă, peristalticii
    Cu frecvență necunoscută dureri abdominale
    Tulburări hepatobiliare Mai puțin frecvente teste funcționale hepatice anormale
    Rare hepatită (incluzînd hepatocelulară și granulomatoasă)5 necroză hepatită
    Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat Frecvente erupții cutanate tranzitorii,
    Rare Sindrom Stevens- Johnson/necroliză epidermică toxică6
    Foarte rare angioedem7, erupții medicamentoase fixe, alopecie, decolorarea părului
    Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Foarte rare dureri musculare
    Tulburări renale și ale căilor urinare Foarte rare hematurie, azotemie
    Cu frecvență necunoscută urolitiază
    Tulburări ale aparatului genital și sânului Foarte rare infertilitate la disfuncție ginecomastie bărbați, erectilă,
    Tulburări generale și la nivelul locului de administrare Foarte rare edeme, stare generală de rău, astenie, pirexie8
    1 Au fost raportate foarte rar trombocitopenie, agranulocitoză și anemie aplastică, în special la pacienţii cu insuficienţă renală şi/sau hepatică, susținând necesitatea unei atenții deosebite la acest grup de pacienți (Vezi pct. 4.2 şi 4.4).

    2 Rareori au fost semnalate reacții de hipersensibilitate, incluzând reacții cutanate asociate cu exfoliere, pirexie, limfadenopatie, artralgie și/sau eozinofilie, incluzând sindromul Stevens-Johnson (SSJ) și Necroliză Epidermică Toxică (NET) (vezi Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat). Vasculita secundară și reacțiile tisulare asociate se pot manifesta clinic diferit incluzând hepatită, insuficiență renală, colangită acută, calculi de xantină și extrem de rar convulsii. De asemenea extrem de rar a fost raportat și șocul

    anafilactic. Dacă apar asemenea reacții în orice moment al tratamentului cu alopurinol, acesta trebuie întrerupt imediat și definitiv.

    A fost raportată apariția unei tulburări de hipersensibilitate întârziată multi-organ (cunoscută sub denumirea de sindrom de hipersensibilitate sau DRESS), cu manifestări variabile: pirexie, erupții cutanate tranzitorii, vasculită, limfadenopatie, pseudolimfom, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepatosplenomegalie, anomalii ale testelor hepatice și sindromul dispariției ductelor biliare intrahepatice (distrugerea și dispariția căilor biliare intrahepatice). Pot fi afectate și alte organe (de ex. ficat, plămâni, rinichi, pancreas, miocard și colon). Dacă apar asemenea reacții în orice moment al tratamentului cu Milurit, acesta trebuie întrerupt imediat și definitiv.

    Tratamentul nu trebuie reluat la pacienții cu sindrom de hipersensibilitate și SSJ/NET. Utilizarea corticosteroizilor poate fi recomandată pentru tratarea reacțiilor de hipersensibilitate cutanată.

    Dacă apar reacții de sensibilitate generalizate, acestea au fost asociate cu tulburări renale și/sau hepatice mai ales în cazul unui sfârșit letal (vezi pct. 4.4).

    3 Limfadenopatia angioimunoblastică a fost descrisă foarte rar ca urmare a unei biopsii în cadrul unei limfadenopatii generalizate. Pare a fi reversibilă la întreruperea tratamentului cu alopurinol.

    4 În cadrul unor studii clinice de început au fost raportate reacţii ca greaţă şi vărsături. Rapoarte suplimentare au sugerat că aceste reacţii nu sunt semnificative şi pot fi evitate prin administrarea alopurinolului după mese.

    5 Disfuncţia hepatică poate evolua fără alte semne de hipersensibilitate generalizată.

    6 Reacțiile cutanate sunt cele mai frecvente reacții de hipersensibilitate și pot să apară oricând pe durata tratamentului. Pot fi pruriginoase, maculo-papulare, uneori supranivelate sau purpurice și rar alterări exfoliative, ca în cazul sindromului Stevens Johnson și necrolizei epidermice toxice (SSJ/NET). Cel mai ridicat risc de apariție a SSJ și NET, sau a altor reacții de hipersensibilitate grave, este în primele săptămâni de tratament. Cele mai bune rezultate în abordarea acestor reacții este prin diagnosticarea precoce și întreruperea imediată a utilizării oricărui medicament suspectat. Tratamentul cu Milurit trebuie oprit imediat dacă apar astfel de reacții. Dacă reacţiile cutanate sunt de intensitate uşoară, după ameliorarea simptomelor se poate reîncepe tratamentul cu alopurinol cu doze mai mici (ex. 50 mg/zi), doze care apoi pot fi crescute. Dacă reacţiile cutanate reapar, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă pentru totdeauna deoarece pot să apară reacţii de hipersensibilitate grave (vezi Tulburări ale sistemului imunitar). Dacă SSJ/NET, sau alte reacții de hipersensibilitate grave nu pot fi excluse, nu reluați utilizarea alopurinolului datorită potențialului de reacții grave sau reacții cu sfârșit letal. Diagnosticul clinic de SSJ/NET și alte reacții de hipersensibilitate stă la baza deciziei terapeutice. Dacă astfel de reacţii apar în oricare moment al tratamentului, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă imediat și definitiv.

    7 Angioedemul a fost raportat singur sau în asociere cu semne și simptome de hipersensibilitate generalizată.

    8 Pirexia a fost raportată ca atare sau însoțită de semne și simptome de hipersensibilitate generalizată (vezi

    Tulburări ale sistemului imunitar).

    Raportarea reacţiilor adverse suspectate

    Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

    Supradozaj

    A fost raportată ingestia de până la 22,5 g alopurinol fără apariția reacțiilor adverse.

    Simptome și semne cum sunt greaţa, vărsăturile, diareea și amețelile au fost raportate la pacienți după administrarea a 20 g alopurinol. Pacienții au fost recuperați după administrarea unor măsuri suportive.

    Supradozajul masiv cu alopurinol poate conduce la inhibarea considerabilă a activităţii xantin- oxidazei, care nu are drept consecinţă decât afectarea medicaţiei concomitente în special 6 mercatopurina şi/sau azatioprina.

    Tratament:

    Nu se cunoaște un antidot specific.

    Se recomandă o hidratare adecvată pentru a menţine o diureză optimă care facilitează eliminarea alopurinolului și a metaboliților săi. Se poate proceda la hemodializă dacă este necesar.

    Proprietăți farmacodinamice

    Grupa farmacoterapeutică: medicamente antigutoase, medicamente care inhibă formarea de acid uric, codul ATC: M04AA01.

    Alopurinolul este un inhibitor al xantinoxidazei. Alopurinolul şi principalul său metabolit oxipurinolul scad nivelul plasmatic și urinar al acidului uric prin inhibarea xantinoxidazei, o enzimă care catalizează oxidarea hipoxantinei în xantină şi a xantinei în acid uric. În plus la inhibarea catabolismului purinei la unii pacienţii cu hiperuricemie, inhibarea de novo a biosintezei purinei este scăzută prin inhibarea hipoxantin-guanin fosforiboziltransferazei, prin mecanism de feedback. Alți metaboliți ai alopurinolului includ ribosid- alopurinol şi ribosid-7 alopurinol.

    Proprietăți farmacocinetice

    Absorbţie

    Alopurinolul este activ administrat pe cale orală şi este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. În urma studiilor alopurinolul a fost detectat în sânge după 30-60 minute după administrare. Biodisponbilitatea sa estimată variază între 67% şi 90%. Concentraţia maximă plasmatică a alopurinolului este atinsă în general după aproximativ 1,5 ore după administrarea orală, dar scade rapid şi este foarte puţin detectabil după 6 ore. Nivelele plasmatice maxime ale oxipurinolului sunt atinse în general după 3-5 ore după administrarea orală şi scad mult mai lent.

    Distribuţie

    Alopurinolul este legat de proteinele plasmatice în cantităţi neglijabile, prin urmare legarea de proteinele plasmatice nu influenţează semnificativ clearance-ul. Volumul de distribuţie aparent al alopurinolului este de aproximativ 1,6 l/kg, ceea ce sugerează o captare relativ extinsă la nivelul ţesuturilor. Concentraţia tisulară nu a fost raportată la oameni, dar este posibil ca alopurinolul şi oxipurinolul să fie prezenţi în concentraţii mari în ficat şi mucoasa intestinală unde activitatea xantin oxidazei este mare.

    Metabolizare

    Principalul metabolit al alopurinolului este oxipurinolul. Alți metaboliți ai alopurinolului includ alopurinol- ribosid și oxipurinol-7-ribosid.

    Eliminare

    Aproximativ 20% din doza administrată de alopurinol este eliminată nemodificată prin fecale. Eliminarea alopurinolului se face în principal prin conversia metabolică la oxipurinol de către enzimele xantin-oxidază şi aldehid-oxidază, și mai puțin de 10% din medicamentul nemodificat este excretat în urină. Alopurinolul are un timp de înjumătățire plasmatică de aproximativ 0,5 până la 1,5 ore.

    Oxipurinolul are o acţiune inhibitorie mai slabă asupra xantin-oxidazei decît alopurinolul, dar timpul de înjumătăţire plasmatic este mai mare. Estimările la om variază între 13 și 30 de ore. În consecinţă acţiunea inhibitorie a xantin-oxidazei se menţine timp de 24 ore după administrarea unei doze unice zilnice de alopurinol. La pacienţii cu funcţie renală normală oxipurinolul este acumulat treptat până la obţinerea concentraţiei plasmatice la starea de echilibru. La aceşti pacienţi concentraţiile plasmatice de oxipurinol sunt de 5-10 mg/l după administrarea unei doze de 300 mg alopurinol pe zi.

    Oxipurinolul este eliminat sub formă nemodificată în urină, dar are un timp de înjumătățire la eliminare lung, datorită reabsorbției tubulare. Valorile raportate ale timpului de înjumătățire la eliminare variază între 13,6 ore și 29 ore. Variațiile în designul studiului și/sau clearance-ul creatininei la pacienți pot justifica discrepanțele considerabile ale acestor valori.

    Farmacocinetica la pacienții cu insuficienţă renală

    La pacienţii cu funcţie renală afectată clearance-ul alopurinolului şi oxipurinolului poate să scadă ceea ce duce la creşterea concentraţiei plasmatice în cazul unui tratament de lungă durată. Pacienţii cu insuficienţă renală cu clearance-ul creatininei între 10 şi 20 ml/min, prezintă concentraţii plasmatice de oxipurinol de aproximativ 30 mg/l după un tratament prelungit cu alopurinol 300 mg/zi. Aceste concentraţii pot fi atinse la pacienţii cu funcţie renală normală după administrarea unei doze de 600 mg alopurinol pe zi. În consecinţă la pacienţii cu insuficienţă renală dozele de alopurinol trebuie reduse.

    Farmacocinetica la pacienții vârstnici La pacienţii vârstnici farmacocinetica alopurinolului nu pare a fi modificată semnificativ, decât în situaţia prezenţei unei insuficienţe renale (vezi Farmacocinetica la pacienții cu insuficienţă renală). Date preclinice de siguranţă

    Mutagenitate

    Studii citogenetice in vitro au arătat că alopurinolul nu induce aberaţii cromozomiale la nivelul celulelor sanguine umane la concentraţii până la 100µg/ml şi in vivo la doze până la 600 mg/zi pe o perioadă de 40 luni.

    Alopurinolul nu produce nitroso compuşi şi nu afectează transformarea limfocitelor in vitro.

    Dovezile investigaţiilor citologice şi biochimice sugerează că alopurinolul nu are efecte de deteriorare a ADN în orice stagiu al ciclului celular şi nu are efect mutagenic.

    Carcinogenitate

    În studiile pe şoareci şi şobolani nu au fost puse în evidenţă probe de carcinogenitate după un tratament de 2 ani cu alopurinol.

    Teratogenitate

    În cadrul unui studiu pe şoareci care au primit intraperitoneal doze de 50 mg sau 100 mg/kg pe zi în zilele 10 sau 13 de gestaţie au rezultat anormalităţi fetale. Totuşi într-un studiu similar pe şobolani care au primit 120 mg/kg pe zi în ziua 12 de gestaţie nu au fost observate anormalităţi. Studii extinse cu doze orale mari de alopurinol la şoareci 100 mg/kg/zi, la şobolani până la 200 mg/kg/zi şi iepuri până la 150 mg/kg/zi administrate în ziua 8 până în ziua 16 de gestaţie nu au produs efecte teratogene.

    În cadrul unui studiu in vitro în care s-a utilizat glandă salivară fetală de la şoarece în cultură pentru a detecta embriotoxicitatea a indicat faptul că alopurinolul nu este de aşteptat să producă embriotoxicitate, în afara cazurilor în care s-a produs o toxicitate maternă.

  • Nu sunt opinii ale clientilor in acest moment.

    Scrie o recenzie

    MILURIT 300 mg x 30

    MILURIT 300 mg x 30

    Alopurinolul este indicat în reducerea formării uraţilor/acidului uric în situaţiile în care există deja depozite formate de uraţi/acid uric (de exemplu gută, tofi gutoşi, nefrolitiază) sau există un risc clinic predictibil (de exemplu tratamentul unei malignităţi potenţial legată de o nefropatie acută a acidului uric).

30 alte produse in aceeasi categorie: